Expeditoarea invitaţiilor a inclus, însă, şi un fişier Excel,
 în care  erau trecute diverse comentarii, unele foarte ofensatoare, 
despre  persoanele invitate. 
MAE a recunoscut gafa şi a precizat, 
într-un  comunicat transmis ziarului Gândul, că „persoana responsabilă” a
 fost  sancţionată şi că adnotările din fişier nu reflectă opinia 
ambasadei  României la Paris.
Scriitorul Radu Portocală, membru al diasporei româneşti din Franţa, a
  primit, în 27 ianuarie, un e-mail din partea directoarei ICR Paris,  
Yvette Fulicea, în care era invitat la recepţia organizată la Paris în  
10 februarie, cu ocazia vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în Franţa. 
 În e-mailul cu invitaţia electronică a rămas, din greşeală, şi un  
document de uz intern al ambasadei, în care erau trecute numele celor  
invitaţi, cine îi invită şi diverse comentarii personale, inclusiv  
cuvinte precum „indezirabil” sau „scârbos”.
Gafa a ieşit la iveală după ce scriitorul Eugen Mihăescu a publicat, 
cu  permisiunea expeditorului, scrisoarea trimisă de Radu Portocală ca  
răspuns la invitaţia primită.
Ministerul Afacerilor Externe admite gafa şi precizează că „persoana 
 responsabilă a fost sancţionată”: 
„Referitor la situaţia creată la 
Paris  prin transmiterea unor invitaţii însoţite, în mod eronat si 
regretabil,  de un fişier de uz intern al ambasadei României la Paris, 
MAE  precizează că faţă de persoana responsabilă de comiterea faptei  
respective a fost deja aplicată măsura sancţiunii cu avertisment”, a  
informat diplomaţia română, într-un comunicat transmis gândul. 
De asemenea, MAE spune, fără a o numi pe Fulicea, că a fost dispusă  
convocarea în Centrală pentru a da explicaţii în faţa Corpului de  
Control şi Evaluare Diplomatică din cadrul Ministerului.
„Totodată, MAE precizează că adnotările pe marginea documentului de 
uz  intern nu reflectă opinia sau aprecierile ambasadei României la 
Paris,  ci au caracter strict personal, motiv pentru care persoana 
responsabilă a  şi fost sancţionată”, se mai arată în reacţia 
Ministerului.
Din primele verificări făcute de gândul, doar câteva persoane au primit şi documentul Excel în e-mailul cu invitaţia la evenimentul de săptămâna viitoare.
Mai jos, scrisoarea lui Radu Portocală, publicată de Eugen Mihăescu în Cotidianul:
„Domnule Ambasador,
Am primit invitaţia pe care aţi trimis-o pe 27 ianuarie prin 
e-mail,  invitaţie «strict personală, valabilă pentru o singură 
persoană», deşi,  în cele mai multe cazuri, ea era adresată unor 
persoane căsătorite.
Azi, am primit de la Dna Fulicea un e-mail ciudat - în realitate,
 un  mesaj emis de Dna Brasat şi redirecţionat de ICR. Las de-o parte 
faptul  că directoarea Institutului Cultural pune virgule peste tot unde
 ar fi  trebuit să fie puncte - detaliu fără nici un interes într-un 
context în  care limba română este mutilată aproape de toţi cei care o 
folosesc.
Ce m-a interesat este fişierul Excel pe care Dna Fulicea a uitat 
 să-l şteargă (căci îmi închipui că nu era destinat difuzării). Găsesc 
în  el menţiunea, repetată de mai multe ori, «vrea cu soţia», care dă  
impresia că a fost scrisă avînd în minte cuvîntul «miloge ». Bănuiesc că
  asta e pricina modificării care apare în versiunea a doua a 
invitaţiei:  «strict personală, valabilă pentru o singură persoană/2 
persoane (după  caz)». Fireşte, nu-mi îngădui să vă dau lecţii, dar şi 
adăugirea de  ultim moment, şi formula sînt foarte puţin diplomatice… 
Găsesc, de asemeni, o bună parte din bucătăria internă a 
Ambasadei:  cine invită pe cine. Eu, de pildă, sînt invitat de X, adică 
de nimeni,  ci doar aşa, în virtutea inerţiei. 
În sfîrşit, consider că este o gafă monumentală faptul că în 
acest  fişier o serie de persoane primesc calificativul «indezirabil», 
iar un  domn pe care nu-l cunosc apare definit drept «scîrbos»! 
Indiferent de  opiniile acestor persoane, cred că Ambasada, care a 
răspîndit această  listă, le datorează scuze.
În ce mă priveşte, veţi înţelege, sînt sigur, că faptul de a  
frecvanta o instituţie care funcţionează astfel şi care lipeşte etichete
  ca în anii ’50 s-ar afla în totală contradicţie cu convingerile mele.
Cu mare şi tristă nedumerire,
Radu Portocală”.
Radu Portocală”.
Cine este Yvette Fulicea
Yvette Fulicea a devenit directoarea ICR Paris în vara anului trecut.
  Diplomat de carieră, ea a fost avizată în unanimitatea de Comisia de  
Cultură din Parlament.
„Parisul nu-i un loc uşor, e un loc complicat, imaginea României nu e
  cea mai roză în ultimul timp”, spunea Fulicea la audierea de anul  
trecut. „E o încercare extraordinară, dar sunt convinsă că prin cultură 
 putem realmente să ne reluăm locul de egal al oricui în lumea asta,  
inclusiv la Paris”, a declarat Fulicea.
Înainte de a conduce Institutul Cultural, Fulicea a fost ministru consilier la Ambasada României la Paris.
Iohannis şi-a amânat vizita în Germania
Vizita preşedintelui Iohannis în Franţa, a doua de la preluarea  
mandatului, dacă o luăm în calcul pe cea din timpul marşului  
solidarităţii de după atentatele de la Charlie Hebdo şi de la magazinul 
 evreiesc, trebuia să fie urmată de o vizită oficială în Germania.  
Administraţia Prezidenţială a anunţat, vineri, că şeful statului şi-a  
amânat deplasarea în Germania, în semn de respect faţă de funeraliile  
fostului preşedinte Richard von Weizsäcker, care sunt organizate pe 11  
februarie, aceeaşi zi în care trebuia să fie la Berlin şi Iohannis.
În programul de săptămâna viitoarea, preşedintele are programate, în 
10  şi 11 februarie, deplasarea la Paris, şi participarea la Consiliul  
European şi la Summit-ul PPE de la Bruxelles - ambele în 12 februarie.
